Personal calificat din România va acoperi deficitul de muncă din Valencia, pe durata verii


Responsabili din domeniul hotelier din Valencia se confruntă cu un deficit de mână de lucru pe timpul verii şi au anunţat că vor folosi muncitori români calificaţi, relatează cotidianul Las Provincias, în ediţia electronică. Responsabili în acest domeniu au anunţat că au nevoie de 250 de lucrători, majoritatea bucătari şi chelneri. Ei au precizat că vor oferi contracte de muncă pe durată limitată personalului român calificat.Angajatorii vor fi nevoiţi să plătească taxe de aproximativ 450 de euro pentru fiecare persoană care va lucra în domeniu.Primii muncitori urmează să sosească peste aproximativ 15 zile.
Influenţa imigranţilor explică includerea acestora pe listele electorale, în Spania
Imigranţii ar putea avea un rol decisiv în alegerile locale programate să se desfăşoare la 27 mai, în Spania, relatează El Pais în ediţia electronică, subliniind că acesta este motivul pentru care partidele au inclus imigranţi, printre care români, pe listele electorale. El Pais menţionează în acest sens exemplul fostului fotbalist român Gică Craioveanu, inclus de Partidul Popular spaniol pe lista candidaţilor la alegerile municipale, filiala Getafe. El Pais precizează că fostul fotbalist Gică Craioveanu ocupă poziţia a doua pe lista Partidului Popular pentru primăria Getafe.iii”Noi, imigranţii, trebuie să ne implicăm pentru a ameliora calitatea vieţii tuturoriii”, explică fostul fotbalist care a sosit în Spania în 1995, ca jucător la echipa Real Sociedad. El a precizat că a adoptat decizia de a participa la alegeri pentru a le înapoia locuitorilor din Getafe tot ceea ce i-au oferit. „Jose Luis Moreno (candidatul PP la primăria Getafe) mi-a ascultat ideile în legătură cu îmbunătăţirea situaţiei sportului”, a explicat Craioveanu.Partidul Socialist se află la putere în Getafe.