Testamentul filmat al asasinului de la Virginia Tech
Asasinul de la Universitatea Virginia Tech si-a premeditat fapta. Chiar in timpul masacrului, a transmis televiziunii NBC câteva pagini scrise, la care a atasat mai multe fotografii si inregistrari video prin care isi motiveaza actul criminal.
Asasinul de la Universitatea Virginia Tech si-a premeditat fapta si, chiar in timpul masacrului, a transmis retelei de televiziune NBC câteva pagini scrise, la care a atasat mai multe fotografii si inregistrari video prin care isi motiveaza actul criminal. Potrivit lui Steven Flaherty, seful Politiei statului Virginia, coletul care continea aceste documente a fost expediat de asasinul Cho Seung-Hui in pauza celor doua incidente petrecute luni in campusul universitar, soldate cu moartea a 32 de persoane. Corespondenta a ajuns la doua zile dupa masacru si la MSNBC, filiala locala a retelei de televiziune NBC.
Materialele trimise includ 43 de fotografii digitale, 27 de înregistrari video si o declaratie scrisa pe mai multe pagini, care par sa fi fost trimise între cele doua incidente armate. Anuntul a fost facut in cadrul unei conferinte de presa de catre seful Politiei locale, Steven Flaherty, care a refuzat, insa, sa ofere amanunte cu privire la mesajul transmis de catre ucigas. Un membru al universitatii a precizat, insa, ca materialele au sosit miercuri dimineata la sediul NBC de la New York. Postul de televiziune a înmânat imediat documentele FBI-ului.
Cele mai citite articole
Voi m-ati constrâns sa fac asta
„Voi m-ati constrâns si nu mi-ati lasat nicio optiune“ este una dintre declaratiile filmate pe care le-a transmis sud-coreeanul Cho Seung-Hui. „Aveati sute de mii de posibilitati si de mijloace pentru a evita aceasta zi. Dar ati decis sa îmi varsati sângele. M-ati constrâns si nu mi-ati lasat nicio optiune. Este decizia voastra. Acum aveti mâinile patate de sânge care nu se va sterge niciodata. Nu as fi facut asta. As fi putut pleca, as fi putut fugi. Dar nu, ma voi opri din fuga. Nu o fac pentru mine. Ci pentru copiii mei, pentru fratii si surorile mele pe care voi le agresati. Stiti cum este sa fii ars de viu? Stiti cum este sa fii umilit si rastignit de viu si sa fii golit de sânge pentru placerea voastra? Aveati tot ce v-ati dorit, Mercedes, Vodka si (…) cognacul, aurul si (…) colierele studentilor“, a spus el.
Cho vorbeste despre criminalii de la Columbine
Studentul, în vârsta de 23 de ani, apare pe imaginile filmate îmbracat în negru pe un fundal alb. El vorbeste sacadat si priveste în jos, catre textul pe care il citeste. Cho apare filmat in mai multe locuri, inclusiv intr-o masina, in care este imbracat diferit fata de primele imagini. Într-o fotografie, el se uita spre obiectiv cu un aer amenintator, are în mâini doua arme de foc, poarta manusi negre si o sapca de baseball neagra întoarsa invers. Într-o alta, el îndreapta un pistol catre aparatul foto. Alte imagini arata cutite sau munitie fotografiate de aproape. Textul scris face referire si la „martiri ca Eric si Dylan“, autorii masacrului de la Liceul Columbine din 1999. „La un moment dat, el face o referire vaga la masacru si spune ca acesta nu era inevitabil“, a declarat Steve Capus, proprietarul NBC, descriind textul ca fiind „greu de urmarit, (…) incoerent, tulburator, scris la mânie, presarat cu injurii“.