Este necesar să schimbi formula de lapte praf? Cum îţi dai seama că faci o alegere bună?

Este necesar să schimbi formula de lapte praf? Cum îţi dai seama că faci o alegere bună?

Deşi laptele matern este considerat a fi cel mai bun aliment pentru copii, laptele praf reprezintă adesea o alegere pe care o fac părinţii din motive medicale, profesionale sau personale. Chiar dacă pot să alăpteze, mămicile aleg să nu facă acest lucru decât câteva luni, după care apelează la alternativă laptelui praf. Poate fi vorba şi despre un insucces al alăptării încă din primele zile de viaţă, care determină mămicile să ia decizia de a oferi bebeluşilor biberonul cu lapte. Indiferent de situaţie, este foarte important să se ţină cont de modul în care bebeluşul accepta formula de lapte, de modul în care organismul se adaptează acestei surse de hrană şi de cât de tolerată este de sistemul imunitar şi stomacul în formare al celor mici.

Sunt situaţii în care laptele praf este necesar să fie schimbat cu o altă formulă nu numai când copiii depăşesc o anumită vârstă, ci şi în cazul în care aceştia au anumite semne şi simptome ca nu se simt tocmai în regulă cu alegerea făcută de părinţi sau recomandată de către medici.

Când trebuie luată în calcul decizia de a schimba formula de lapte?

Decizia de a schimba formula de lapte oferită bebeluşului aparţine mamei, dar şi medicului care urmăreşte evoluţia bebeluşului, fie că este vorba despre medicul pediatru sau de familie. Sunt anumite semne şi simptome care trebuie să pună pe gânduri părinţii că varianta de lapte praf nu este cea mai bine tolerată de organismul copiilor. Aceste semne includ:

  • diareea – o problemă semnificativă cu care se confruntă copiii în primele luni de viaţă, mai ales când laptele este singurul aliment pe care îl primesc. Diareea este asociată cu diferite sindroame de malabsorbţie, pentru ca mâncare anu sta în tubul digestiv suficient de mult încât organismul să poată să asimileze toţi nutrienţii necesari. Consecinţele diareei provocată de formula de lapte praf nepotrivită sunt puţin spus neplăcute. Acestea includ deshidratarea severă, carențe de vitamine şi minerale şi o stare generală de rău;
  • constipaţia – o altă problemă cu care se confruntă copiii care consumă laptele praf nepotrivit. O formulă de lapte praf care nu este bine tolerată de organismul celor mici poate determina constipaţia, iar în cazuri mai grave, chiar apariţia fisurilor anale şi a hemoroizilor. Mai mult decât atât, constipaţia da şi crampe, dureri de burtă, balonare, dificultatea în a elimina gazele şi inapetenta;
  • dureri de burtă – destul de frecvenţe la cei mici, cauzate cel mai adesea de colici, dar şi de formula de lapte nepotrivită;
  • refuzul de a mânca – bebeluşul care refuză biberonul cu lapte face acest lucru din instinct, simţind că formula nu este cea potrivită pentru el.

Cum alegi următoarea formula de lapte praf pe care o vei oferi bebeluşului?

Pentru a nu da greş şi a doua oară, mămicile trebuie să ceară ajutorul şi opinia medicului pediatru sau de familie. Acesta poate recomandă şi un set de analize pentru a stabili dacă cel mic suferă de intoleranţă la lactoză sau are o alergie care îl împiedică să asimileze laptele praf în mod corect.

Laptele praf nu trebuie schimbat foarte des şi trebuie să existe o perioadă de câteva zile pentru a vedea dacă există efecte adverse sau nu. 

digitalarena